Maria are 17 ani și o maturitate rar întâlnită. Simțul realității îi este foarte bine dezvoltat și nu reușește decât să mă impresioneze cu fiecare discuție. Ce este și mai impresionant, este că această maturitate se împletește foarte frumos cu o candoare pe care mulți dintre noi o pierdem în timp.
Am rugat-o pe Maria să scrie câteva rânduri pentru adolescenți, care să conțină ce și-ar dori ea să le transmită. După ce am citit scrisoarea ei, am realizat că ea nu le este utilă doar adolescenților, ci nouă, tuturor. Vă las să vă convingeți singuri:
“Dragă viitor adolescent,
Scriu această scrisoare pentru a te ajuta în această lungă călătorie numită “adolescență”. Cred că mai întâi ar trebui să încep cu ce înseamnă pentru mine adolescența: o absolută criză și o incertitudine totală. Desigur, sunt și părți frumoase care merită menționate, dar sunt și părți mai greu de depășit. Toți ne confruntăm cu diverse probleme zi de zi, încercând să le ascundem într-un fel sau altul. Cu cât am ajuns să cunosc mai multe persoane, cu atât am observat că viața lor nu este perfectă. Pe mine personal m-a uimit, dar m-a și ajutat să înțeleg că nu sunt singura care are dificultăți și m-a făcut să mă simt mai normală. Sunt multe sfaturi pe care le-aș da adolescenților, dar primul pe care doresc să-l menționez este: nu mai pune atâta presiune pe tine ești tânăr și ai timp să iei deciziile grele mai încolo. Bucură-te de viață în full mode și nu te mai gândi de o mie de ori la acelasi lucru. Îți recomand să iei deciziile cu inima și să te asculți mai mult, deoarece cred că uităm ceea ce ne dorim cu adevărat. Este foarte important să ai mai întâi o relație stabilă cu tine și după cu cei din jurul tău. Nu te lasa influențat sau copleșit de părerile altora, ține minte că nu trăiești cu ei, ci cu tine și cu alegerile tale. Dă-ți timp de gândire și nu te mai grăbi cu creșterea aceasta, pentru că timpul oricum o să treacă după placul lui, nu al tău. Nu te mai compara cu ceilalți ci doar cu tine, poți să o numești o evoluție a ta, nu ce poate să fac cineva iar tu nu. Este ok să nu te descurci la o anumită activitate sau lucru, acceptarea este primul pas spre vindecare. Chiar mi-aș fi dorit să șțiu toate aceste lucruri la începutul călătoriei mele, dar nu este nimic, pentru că am învățat și stiu că pot să te îndrum pe tine, care poate esti incă speriat, curios sau confuz de ce trebuie să faci în adolescență.
Un aspect important de ținut minte este că o frică înfruntată este o frică învinsă. Tocmai de aceea cred că acesta este rolul ei, să ne formeze ca adulți și să ne ajute să discernem ce persoane și cunoștințe dorim să păstrăm în viața noastră. Cred că este o modalitate bună de învățare, nu regret experiențele prin care am trecut pentru că acest lucru mă definește pe mine ca persoană, iar aceste lucruri prin care trecem reprezintă o dovadă că putem evolua.
Îmi doresc ca și tu să poți trece cu bine peste această grozăvie numită “adolescență”.
Sending good vibes,
Maria”
YOU MAY ALSO LIKE
These related articles