Singurătatea în mijlocul mulțimii: de ce te simți singur chiar și printre oameni?

O realitate ce pe mine personal mă lovește destul de des, atât în cabinet cât și în afara lui, este că oamenii socializează din ce în ce mai puțin. Sigur că putem da vina pe pandemie și pe faptul că a fost mai important să ne păstrăm sănătoși fizic, însă toată această izolare a lăsat răni adânci în societate. Discuția este amplă și sunt multe aspecte ce pot fi luate în calcul, însă devine o problemă din ce în ce mai stringentă faptul că oamenii nu mai știu nu numai să socializeze, ci se tem chiar și să întrebe o altă persoană „cât este ceasul?”.

Un aspect relevant în cadrul acestei discuții este și stima de sine. Atunci când aceasta este scăzută, dificultăți și mai mari apar în capacitatea oamenilor de a mai relaționa între ei natural, fără a-și mai pune probleme legate de ce ar trebui să spună, cum să-și formuleze fiecare idee sau să fie mai concentrați pe ce ar putea gândi celălalt despre ei, astfel ajungând să nu mai fie deloc atenți la interlocutor, ci mai degrabă la propria persoană. Practic, vrem să socializăm și să vorbim cu o persoană, fără niciun interes real legat de ceea ce spune, pentru că, de fapt, ne concentram tot pe noi. Majoritatea oamenilor sunt hipervigilenți la ce ar putea spune sau gândi celălalt despre ei, încearcă să își controleze atent vorbele și gesturile, sfârșind astfel prin a fi extrem de crispați, lipsiți de naturalețe și total neatenți la cei din jur.

Imaginați-vă o cameră în care sunt 10 boxe cu volumul la maxim, iar din fiecare boxă se aude câte o melodie diferită. Intrați în camera respectivă cu o altă persoană și încercați să aveți un dialog. Vă va fi foarte greu să vă înțelegeți și va fi extrem de obositoare conversația, fiind vorba despre un efort de a vorbi tare și de a auzi, fără sorți de izbândă. Exact așa sunt și discuțiile între oamenii care se concentrează doar pe ei înșiși. Sunt obositoare, pentru că toate acele gânduri fac o gălăgie mai mare decât muzica despre care vorbeam mai devreme, iar socializarea se transformă astfel într-un efort inutil, în loc să fie o plăcere.

Faptul că atenția multora este concentrată pe propria persoană denotă și o doză de egoism și de lipsă de empatie, acestea de cele mai multe ori fiind de fapt apărute și folosite ca mecanisme de apărare, pentru că poate au existat momente în trecutul persoanei respective în care s-a simțit neluată în seamă, desconsiderată sau părerile ei au fost luate în râs.

Revin cu întrebarea pe care am scris-o la începutul textului și aș vrea să vă gândiți și voi la ea. De ce oare ne simțim atât de singuri pe o planetă pe care nu mai avem fizic loc? Eu aș pune pe lista motivelor, pe lângă o posibilă stimă de sine scăzută și o dezbinare a societății, în care anumite păreri și viziuni fac oamenii să se îndrepte mai degrabă unii împotriva celorlalți, pe principiul “dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea”. A devenit mult mai ușor să aruncăm cu piatra, decât să punem întrebări.

Avem nevoie unii de ceilalți. Chiar și din perspectivă evolutivă ne-am perpetuat ca specie pentru că oamenii au trăit în triburi, în comunități în care fiecare avea un rol și un sens și astfel omenirea a reușit să se dezvolte și să existe pe Pământ.

Omul modern pare să ignore puterea mulțimii și faptul că singurătatea este o piedică și nu un atribut util în dezvoltarea personală.

Singurătatea nu înseamnă să fii singur

Există o diferență importantă între izolare și singurătate. Izolarea este o stare obiectivă, ești fizic departe de ceilalți. Singurătatea este o stare subiectivă, simți că nu ești cu adevărat văzut, înțeles sau conectat, indiferent câți oameni sunt în jur.

Poți trăi singurătate profundă chiar dacă ai o relație, o familie, prieteni și o agendă socială plină. Și, paradoxal, poți să te simți împlinit și conectat stând singur în liniște. Singurătatea este despre calitatea legăturilor pe care le dezvolți cu oamenii din jurul tău și nu despre numărul acestora.

De ce apare singurătatea în mijlocul mulțimii?

Există mai multe motive pentru care poți te simți singur chiar și atunci când ești înconjurat de alții:

• Comunicarea rămâne la suprafață. Vorbim mult, dar spunem puțin și astfel conversațiile se opresc la vreme, muncă, planuri de weekend și nu ajung la ce simțim cu adevărat, la ce ne doare, la ce ne bucură. Fără profunzime, conexiunea rămâne formală.
• Te simți diferit de cei din jur. Uneori, singurătatea vine din sentimentul că gândești diferit, simți diferit sau prețuiești lucruri diferite față de cercul tău social. Nu ai nevoie de mai mulți oameni, ci s-au putea să ai nevoie de oamenii potriviți pentru tine.
• Porți o mască socială. Prezinți o versiune a ta adaptată la așteptările celorlalți: mai veselă, mai puternică, mai «în regulă» decât ești cu adevărat. Masca protejează, dar și izolează, ceilalți nu te cunosc pe tine, ci personajul pe care îl joci.
• Frica de vulnerabilitate. Conexiunea autentică necesită să te lași văzut, cu nesiguranțele, temerile și imperfecțiunile tale. Dacă ai crescut în medii în care vulnerabilitatea era periculoasă, e firesc să menții o distanță emoțională chiar și cu cei apropiați.
• Rănile de atașament. Experiențele din copilărie modelează modul în care ne raportăm la ceilalți la maturitate. Dacă ai crescut cu un atașament nesigur, cu un părinte inconsistent, absent sau imprevizibil, poți ajunge adult care se simte singur chiar și în relații, pentru că nu a internalizat experiența de a fi cu adevărat ținut și văzut.
• Suprastimularea socială fără calitate. Rețelele sociale amplifică acest paradox: sute de conexiuni online, mii de like-uri, dar tot mai puțini oameni cu care să vorbești cu adevărat. Cantitatea de interacțiuni sociale nu compensează lipsa de profunzime.

Cum se manifestă singurătatea invizibilă?

Singurătatea în mijlocul mulțimii are semnele ei specifice:

• Te simți «în afara» conversațiilor, chiar dacă participi la ele
• Ai impresia că nimeni nu te cunoaște cu adevărat, nici măcar cei apropiați
• Ești obosit după interacțiuni sociale, nu reîncărcat
• Există o tristețe difuză pe care nu o poți explica
• Simți că trebuie să te «traduci» mereu pentru a fi înțeles
• Îți e greu să ceri ajutor, chiar și când ai nevoie
• Comparațiile cu ceilalți te fac să te simți și mai izolat

Singurătatea cronică și impactul ei asupra sănătății

Singurătatea nu este doar o stare emoțională neplăcută, iar cercetările arată că singurătatea cronică are efecte reale asupra sănătății fizice și mintale, cum ar fi: crește riscul de depresie și anxietate, afectează somnul, slăbește sistemul imunitar și este asociată cu un risc cardiovascular mai ridicat. Studii recente arată că singurătatea cronică poate fi la fel de dăunătoare pentru sănătate ca fumatul.

Ce poți face când te simți singur printre oameni?

• Alege calitatea, nu cantitatea. Un singur prieten cu care poți vorbi deschis valorează mai mult decât zece cunoștințe superficiale. Investește în relațiile care au potențial de autenticitate.
• Riscă puțin mai multă onestitate. Data viitoare când cineva îți întreabă «ce mai faci?», încearcă un răspuns mai adevărat decât «bine». Nu trebuie să te dezvălui complet, dar un pas mic spre sinceritate poate deschide o conversație reală.
• Fii curios față de ceilalți. Conexiunea se construiește și prin atenția pe care o acordăm celorlalți, nu doar prin ceea ce împărtășim noi. Întreabă cu interes real, ascultă fără să pregătești răspunsul.
• Caută comunități în jurul valorilor sau pasiunilor tale. Conexiunea vine mai ușor când există un numitor comun dincolo de proximitate sau obligație, un grup de lectură, o activitate sportivă, voluntariat, un curs.
• Explorează relația cu tine însuți. Singurătatea ne spune uneori că avem nevoie să ne reconectăm și cu noi înșine, nu doar cu ceilalți. Jurnalul, meditația sau orice formă de introspecție pot ajuta.
• Nu confunda soluția cu distragerea. Umplerea timpului cu activitate, zgomot sau scroll nu rezolvă singurătatea de fond. Poți fi la fel de singur în fața unui ecran ca și în orice altă situație.

Când este util să vorbești cu un specialist?

Dacă singurătatea este prezentă de mult timp, dacă simți că nu reușești să formezi conexiuni autentice indiferent ce faci, sau dacă vine la pachet cu tristețe persistentă, retragere socială sau lipsă de sens, psihoterapia poate fi un spațiu valoros de explorare.

În terapie nu lucrăm doar la «cum să faci prieteni», lucrăm la tiparele mai adânci care îți modelează relațiile: frica de respingere, nevoia de control, dificultatea de a te lăsa văzut, efectele experiențelor din trecut. Schimbarea autentică vine din înțelegere, nu din tehnici.

Dacă te recunoști în ce ai citit și simți că ar fi util să ai un spațiu în care să explorezi aceste lucruri, mă poți contacta pentru o primă ședință. Uneori, primul pas spre reconectare este să vorbești cu cineva care chiar ascultă.

PS: Vorbiți mai des unii cu ceilalți, mai sincer și mai implicați în discuții. Să fii sociabil nu înseamnă să ai un număr mare de prieteni alături de care să ieși frecvent în locuri zgomotoase. Aceea este de fapt o fuga de realitate. Socializarea este împărtășirea de experiențe și pasiuni comune, înseamnă să vă și ascultați între voi, fără să încercați să dați alte conotații și sensuri cuvintelor rostite de cel ce se află lângă voi. Socializarea poate fi și o discuție de 2 minute cu doamna care vinde roșii în piață, dar nu o discuție de complezență, ci una din suflet. Sunt oameni pe lângă noi de la care avem multe de învățat, dar nu o facem pentru că suntem prea prinși în lumea noastră mult prea mică.

Încercați să mai scoateți uneori capul din pământ, căci afară este o lume întreagă, cu bune și cu rele, dar numai văzând ce este, puteți face alegeri. Altfel riscați să vă împiedicați.